joi, 1 decembrie 2016

1 DECEMBRIE - ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 
În data de 24 noiembrie 2016, în cabinetul „Uniunea Europeană” al Liceului Teoretic „Mihail Sebastian”, s-a desfăşurat activitatea „1 Decembrie – Ziua Naţională a României”, prilej pentru a rememora secvenţe ale participării României la Primul Război Mondial şi ale Marii Uniri din 1918. Gazdă generoasă, directorul liceului, prof. Gheorghiţa Rusu, a încurajat participarea elevilor la toate etapele activităţii. După intonarea Imnului de Stat al României, „ Deşteaptă-te, române!”,
 
programul artistic s-a îmbinat frumos cu informaţia istorică din proiectele elevilor. Atmosfera solemnă, specifică momentului, a lăsat foarte repede loc sensibilităţii şi spiritului patriotic real şi prezent în continuare la generaţiile tinere.


    
Programul artistic a fost coordonat de prof. Cecilia Talpeş şi a fost susţinut de ansamblul coral al liceului, alcătuit din elevii claselor a X-a A (Narcisa Andreea Bagagiu, Ana-Maria Drăghici, Daniela Ion, Elena Cosmina Panait), a X-a B (Andreea Letiţia Dumitrescu, Ana-Mihaela Florea, Eduard Costin Iurcu, Eduard Cristian Macovei, Fernanada Gianina Negulescu, Mădălin Peticaru, Ionela Sârbu) şi a X-a C (Alexandra Băniţă, Paula Roxana Bucel, Mădălina Doagă, Marinela Nicoleta Manolea, Rodica Ionela Matei, Nicoleta Nedelcu, Andreea Tudose). Secvenţa artistică a cuprins repertoriul cunoscut al cântecelor de cătănie, al cântecelor care au însoţit evenimentele istorice importante precum Unirea Principatelor Române (1859), Războiul de Independenţă (1877-1878) şi Marea Unire din 1918. Marşul ostăşesc „Drum bun” s-a încheiat printr-un gest extrem de emoţionant, ieşirea pe rând din scenă a tuturor membrilor ansamblului coral, pentru a evoca înrolarea şi plecarea la război a ostaşilor români.


În biblioteca liceului s-a amenajat o expoziţie cu articole artizanale colecţionate de elevi cu titlul ,,Tradiţii româneşti”, s-a facut vizionări de filme documentar-istorice, a selectat materiale pentru expozitia de carte despre Primul Razboi Mondial şi Marea Unire de la 1918
  


 







Proiectele realizate în PowerPoint ale elevilor au fost coordonate de prof. dr. Mihaela-Elena Ciocoiţei, iar prof. Mihaela Slavu i-a ajutat pe elevi în realizarea lor. Elevii liceului din Republica Moldova, Vladislav Zamuruev (a IX-a A), Maria Axentii (a X-a B), Doina Cebaniuc, Natalia Chirinciuc (a XI-a D), au prezentat proiectul „Personalităţile Basarabiei”. Eleva Elena Cosmina Panait (a X-a A) a prezentat proiectul „Unirea de la 1918”.

 
 
  
 
 
În aceeaşi notă, a restituirilor şi a evocărilor istorice, prof. Oana Gheţu a prezentat rezultatele proiectelor de la concursul judeţean „Oraşul meu, familia mea”, iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” din Brăila. Elevii Cristina Enache, Robert Hatos, Alexandru Perianu, Mădălin Şerban (cls. a IX-a C), Alexandra Mihaela Caraman, Anissia Gabriela Chirică (cls. a X-a B) şi Angel Damian (cls. a XI-a D) au prezentat materialele cuprizând vechi şi foarte preţioase fotografii de familie.
În încheiere, prof. dr. Mihaela-Elena Ciocoiţei a evocat sacrificiile Armatei Române prin exemplele de eroism ale Brăilei. Sărbătorirea Zilei Naţionale a României trebuie să fie un semn de normalitate, pentru că patriotismul este temelia fiinţei poporului român.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu